Minerit și EnergieStirile ZileiTârgu-Jiu

Cristina Prună: Minciuni GROSOLANE! USR nu dorește închiderea mineritului!

Guvernarea USR va declara Gorjul ”zonă specială” în care investitorii vor primi facilități fiscale. În plus, USR își propune introducerea României în Alianța Bateriilor, ceea ce ar duce la redeschiderea minei de grafit de la  Baia de Fier, abandonată în urmă cu 25 de ani. Astăzi, grafitul este una dintre cele mai căutate materii prime în industria producătoare de baterii. Sunt promisiuni pe care liderii USR le fac în pragul campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale. Într-un interviu pentru Radio Infinit, deputatul Cristina Prună, vicelider al grupului parlamentar USR, vine cu precizări, după ce Dan Barna a fost acuzat, în urma vizitei de la Târgu-Jiu, că vrea să închidă mineritul.

Cristina Prună cataloghează drept ”minciuni grosolane” afirmațiile că USR urmărește închiderea carierelor miniere. Din contră, spune deputatul, cei de la PSD și ALDE au cerut conducerii CE Oltenia să explice cum  poate fi încetată activitatea carierelor.

Prună spune că există fonduri europene care pot fi accesate pentru  investiții în modernizarea capacităților CE Oltenia și trecerea unor grupuri pe gaze, lucru pe care-l cunosc atât cei din Ministerul Energiei cât și  conducerea companiei de la Târgu-Jiu.   

Printr-un mesaj publicat pe pagina de socializare, Cristina Prună îi transmite managerului CE Oltenia, Sorin Boza, că USR înțelege ce înseamnă mineritul  și că se gândește la soarta celor peste 13.000 de angajați.

Prună critică, din nou, proiectul PSD prin care CE Oltenia ar fi trebuit scutit de plata certificatelor verzi pe energia consumată în cariere. Spune că n-a fost bine întocmit.

Radu Miruță, lider USR, reacționează virulent la criticile apărute după vizita lui Dan Barna în Gorj. Le cere celorlalte partide să nu pună în cârca USR dezastrul din minerit.

Miruță prezintă câteva din măsurile pe care o eventuală guvernare USR le-ar lua pentru Gorj: județul ar fi declarat zonă specială, în care investitorii vor primi facilități fiscale, redeschiderea minei de grafit de la Baia de Fier, lunca Jiului plină cu sere ce pot folosi aburul de la termocentrale.

Comment here