Minerit și EnergieStirile Zilei

Crede că doar INSOLVENȚA mai poate salva CE Oltenia

Marin Condescu crede că numai insolvența, gestionată de o companie puternică, cu viziune, poate readuce Complexul Energetic Oltenia pe linia de plutire, așa cum s-a întâmplat cu Hidroelectrica.

Într-un interviu pentru Radio Infinit, președintele Uniunii Sindicatelor Miniere Oltenia, se arată sceptic că vor fi realizate grupuri pe gaze la CEO, cum prevede planul de restructurare anunțat de guvernanți.   

”România n-a construit din 1997 un grup energetic” spune Condescu.

Marin Condescu este de părere că CE Oltenia a fost dus în cap de sistemul de salarizare implementat în 2013, care nu s-a mai bazat pe productivitate, plus de faptul că, în vreme ce în cariere numărul angajaților s-a tot redus, birourile s-au supraaglomerat.

Condescu este sceptic că energia pe cărbune va dispărea din România, câtă vreme, în Germania, peste 50% din producția de energie este asigurată prin arderea cărbunelui. În opinia sa, în cadrul Complexului Energetic Oltenia trebuie făcută o restructurare, dar care să vină de jos în sus.

Fostul președinte FNME critică și sistemul dualist de conducere a companiei de la Târgu-Jiu, cu Directorat și Consiliu de Supraveghere. Spune că s-a ales praful de companie, de când a fost introdus.

Comment here