LIFE

COVID-19. Marile săli de spectacol şi stadioanele din statul New York, redeschise începând din 23 februarie

Guvernatorul statului New York a anunţat, miercuri, că marile săli de spectacol şi stadioanele se vor redeschide cu 10% din capacitate, începând din 23 februarie, o premieră după aproape un an de când au fost închise, scrie AFP.

Pragul de 10% se aplică sălilor capabile să găzduiască mai mult de 10.000 de persoane, a precizat Andrew Cuomo, fără a da mai multe informaţii în ceea ce priveşte clădirile cu capacitate mai mică, care vor rămâne, a priori, închise. Pentru a asista la spectacol sau la o întâlnire sportivă, spectatorii vor trebui să prezinte la intrare certificatul unui test PCR negativ, efectuat cu cel puţin 72 de ore înainte şi li se va măsura temperatura. În sală, ei vor porta mască şi vor respecta regulile de distanţare fizică.

Primele care se vor redeschide, din 23 februarie, sunt Barclays Center, sală care poate primi 17.700 de spectatori şi legendara Madison Square Garden, care are în jur de 19.800 de locuri.

La Brooklyn, echipa ligii profesioniste NBA Brooklyn Nets va avea voie să primească spectatori pentru meciul contra Sacramento Kings, în timp ce la Manhattan, Kniks va primi vizita echipei Golden State Warriors. Va fi prima dată, în 352 de zile, când Nets şi Kniks vor juca în faţa publicului.

În mesajul publicat miercuri pe Twitter, New York Rangers, echipa din liga de hochei NHL care va juca la Madison Square Garden, a anunţat că va reîncepe să primească spectatori din 26 februarie contra Boston Bruins. Knicks şi Rangers speră să aibă „în jur de 2.000 de spectatori la fiecare meci”, adică 10% din capacitatea obişnuită.

Pentru a face faţă pandemiei, Andrew Cuomo a interzis, din 12 martie, toate evenimentele cu adunări mai mari de 500 de persoane, o suspendare impusă tuturor spectacolelor şi evenimentelor sportive.

Statul New York a efectuat un prim test autorizând clubului Buffalo Bills, din liga de fotbal amercian NFL, a primit 6.700 de spectatori pentru un meci din faza finală, pe 9 ianuarie. Toţi trebuiau să fie testaţi anterior şi să fie diagnosticaţi negativ pentru a se putea aşeza în sala de 71.600 de locuri în total.

Multe alte state americane autorizează, deja, marile săli să primească public, în special în Florida, unde duminică a avut loc Super Bowl, în faţa a 25.000 de persoane.

Comment here