LIFE

COVID-19 afectează drastic veniturile Louis Vuitton

Grupul LVMH, din spatele Louis Vuitton şi Bulgari, a înregistrat venituri în scădere cu 27% în prima jumătate a anului. În 2020, acţiunile LVMH au scăzut cu 3,1% pe bursă.

Pandemia pune luxul pe pauză. Grupul francez LVMH, cel mai mare retailer de bunuri de lux din lume, grup care controlează branduri precum Louis Vuitton şi Givenchy, raportează pentru prima jumătate a anului venituri de 18,4 miliarde euro, în scădere cu 27% faţă de anul trecut. Pierderile LMVH vin pe fondul crizei COVID-19, care a forţat magazinele din întreaga lume să se închidă. De asemenea, grupul lui Bernard Arnault producea o cincime din şampania vândută în lume, însă cererea a scăzut drastic din cauza petrecerilor şi a concertelor anulate şi din cauza cluburilor de noapte şi a restaurantelor care au fost închise.

În cele trei luni de criză până în iunie, veniturile LVHM au scăzut cu 38%, în timp ce analiştii se aşteptau la un declin de 42%. Iar veniturile obţinute de grupul francez din comercializarea de haine şi articole din piele s-au depreciat cu 37% în primele şase luni ale anului.

„Deşi au fost semne încurajatoare de redresare în mai multe activităţi ale grupului, veniturile au fost în special în scădere în Statele Unite şi Europa în timpul trimestrului”, a declarant compania, potrivit presei internaţionale.

Anul acesta, acţiunile LVMH au scăzut cu 3,1% pe bursă.

Acum doi ani, Louis Vuitton a avut, în România, cele mai mari afaceri şi cel mai ridicat profit de la lansare: o cifră de afaceri de 34,3 milioane lei şi un profit net de 8,8 milioane lei, cu doar 12 angajaţi în magazin. Brandul de lux produce şi în ţara noastră, la Cisnădie, lângă Sibiu, unde face încălţăminte şi componente pentru genţi. Preţul unei genţi Louis Vuitton porneşte de la 960 euro şi poate ajunge până la 120.000 euro.

Comment here