Din JudetMinerit și EnergieStirile Zilei

Cotojman, discuții cu Olguța Vasilescu privind cărbunele de la Seciuri

”Nu-mi imaginez o închidere a mineritului. Parlamentarii trebuie să vină cu un cadru legal și să corecteze această greșeală colosală” a declarat, la Interviurile Infinit FM, primarul comunei Roșia de Amaradia, Liviu Cotojman.

Liberalul a afirmat că legea decarbonizării trebuia votată, marți, pentru ca România să primească tranșe importante de bani din PNRR.

Cotojman se așteaptă, însă, ca situația să fie remediată ulterior, deși toate actele normative, emise până în acest moment, prevăd renunțarea totală la capacitățile pe cărbune până în 2030.

Liviu Cotojman a afirmat că a primit asigurări și de la deputatul Gigel Știrbu, președintele interimar al PNL Gorj, că nu se va închide mineritul până în 2025. Pe de altă parte, primarul a afirmat că vrea să poarte o discuție cu primarul Craiovei, Olguța Vasilescu, pentru exploatarea cărbunelui de la Seciuri.   

Comment here