Stirile ZileiTârgu-Jiu

Cosmin Popescu: Le mulțumesc primarilor care au rezistat presiunilor fantastice ale PNL!

Cosmin Popescu și-a depus, marți după-amiază, candidatura pentru cel de-al doilea mandat de președinte al Consiliului Județean Gorj, mulțumindu-le primarilor PSD că au rezistat la ”presiunile fantastice, nemaiîntâlnite” făcute de Partidul Național Liberal.   

Pe lista PSD pentru județ se regăsesc, pe primele poziții: fostul prefect Cristinel Rujan, medicul ortoped Bogdan Niculescu, actualul vicepreședinte al Consiliului Județean, profesorul Gheorghe Nichifor, Dorin Tașcău, directorul Colegiului Național “Tudor Vladimirescu”, Anca Bordușanu, secretar general PSD Gorj; Ion Călinoiu, fostul președinte al Consiliului Județean Gorj; Valentin Popa, preşedinte Sanitas Gorj; Dorin Hanu, fost primar Motru; Gabriel Giorgi, fost director Minprest Rovinari.

Cosmin Popescu a precizat că mai mult de jumătate din listă este alcătuită din tineri.

”Alături de tine” este sloganul ales de Cosmin Popescu pentru această campanie electorală, șeful de la județ dorind să transmită mesajul că a fost și va rămâne alături de fiecare comunitate, indiferent de culoarea politică a primarului.

Popescu s-a lăudat cu scăderea șomajului în Gorj în mandatul său de președinte al Consiliului Județean Gorj. În plus, a anunțat că sute de noi locuri de muncă  vor apărea la Târgu-Cărbunești, acolo unde societatea SOCERAM ar urma să deschidă o nouă fabrică de BCA, investiție de 20 de milioane de euro.

Comment here