LIFE

Cosmin Olăroiu, hotel de 20 de milioane de euro la Mamaia

Cosmin Olăroiu este, de câţiva ani, cel mai bine plătit antrenor român din fotbalul mondial, iar acest lucru s-a simţit şi în afaceri, care au ”explodat” în ultima perioadă. Cea mai nouă investiţie este construirea unui complex rezidenţial de lux în centrul staţiunii Mamaia, „gard în gard” cu hotelul lui Gică Hagi.

Cu o avere de 60 de milioane de euro obţinută doar din contractele încheiate ca antrenor în ultimii 13 ani, de când pregăteşte echipe în străinătate, Cosmin Olăroiu (51 de ani) putea liniştit să trăiască o viaţă de lux doar din dobânzile aduse de aceşti bani. Fire energică, el nu doar că a investit o mare parte din această sumă, dar a reuşit să o şi înmulţească de câteva ori, dovedind că are un mare fler nu doar în stabilirea tacticii de joc, ci şi a celei de afaceri. Cea mai recentă investiţie o reprezintă construirea unui ansamblu rezidenţial de lux, în centrul staţiunii Mamaia, pe locul fostului hotel ”Mamaia”. 20 de milioane de euro va băga, în total, antrenorul formaţiei chineze Jiangsu Suning în această construcţie, în care se implică direct cu sfaturi sau sugestii atunci când este în România.

„Perioada pe care am petrecut-o în afara ţării, mi-a permis să văd foarte multe lucruri. Chiar foarte multe lucruri frumoase, interesante, din care mi-am dorit tot timpul să aduc şi în România. Şi, să încep ceva care să aducă un plus de valoare pieţei autohtone. Tot timpul am preferat să investesc bani mulţi în ţară”, a spus Olăroiu pentru Look Sport.

El a recunoscut că, deşi a primit numeroase oferte de a intra în afaceri în străinătate, mereu a fost atras doar de a investi la noi.

”Pentru mine au existat diferite oportunităţi. Şi în momentul de faţă am fost solicitat să particip la un alt proiect imobiliar în Dubai. Chiar acum câteva zile, însă, am refuzat. Nu mă văd făcând lucrul ăsta în altă parte. Nu ştiu de ce. Eu prefer să lucrez în România şi aici cred eu că e mai multă nevoie de această calitate în plus”, a mai spus Oli, al cărui complex este construit chiar lângă Hotelul „Iaki”, deţinut de aproape două decenii de Gică Hagi.

Chiar dacă profitul se preconizează a fi foarte mare, Cosmin Olăroiu nu va câştiga nici un ban de pe urma lui. El spune că patronul complexului este fiul său, Dani (31 de ani).

„Afacerile nu sunt ale mele, eu sunt doar un purtător de cuvânt. Dacă va exista un profit, acela va merge la adevăratul patron. Din ce câştig eu reuşesc să trăiesc decent câţi ani mai am de trăit. E profitul lui, banii merg la el, nu la mine, la fiul meu”, a mai spus Olăroiu.

Aceasta este doar cea mai recentă afacere a fostului antrenor al Stelei. Printre altele, conform profit.ro, el mai construieşte, în Bucureşti, pe locul fostei fabrici Izolatorul, un complex rezidenţial format din 7 blocuri (4 turn şi 3 de câte 8 etaje). De asemenea, mai are afaceri în domeniul energiei şi, desigur, lanţul de restaurante deschis acum mulţi ani alături de actualul preşedinte al Ligii Profesioniste de Fotbal, Gino Iorgulescu, aceea fiind prima investiţie a lui Olăroiu.

După ce a câștigat tot ce se putea în țările arabe, în Arabia Saudită, Qatar sau Emirate, Olăroiu s-a mutat în 2018 în China, într-unul dintre cele mai bănoase campionate din lume. De atunci, antrenează pe Jiangsu Suning, echipă la care se poate spune că a dat lovitura pe plan financiar. El are contract cu asiaticii până în 2022, în fiecare dintre cei patru ani ai înțelegerii fiind retribuit cu câte 7 milioane de euro, fără a mai pune la socoteală eventualele bonusuri sau prime. Cu această indemnizație, Oli este cel mai bine plătit antrenor român al momentului. Oricum, din 2007 încoace, de când a plecat de la Steaua pentru gloria arabă, a fost mereu în top 3 salarii tehnicieni români. Cel mai slab an l-a avut la prima experiență în străinătate, la Al Hilal, unde primea „doar” 1,5 milioane pe an.

buy albuterol online

buy chantix

antabuse

Comment here