Stirile ZileiTârgu-Jiu

Coronavirus la SJU. Cosmin Popescu: Personalul TESA ar putea fi izolat la domiciliu

Întreg personalul TESA din cadrul Spitalului Județean de Urgență din Târgu-Jiu ar putea intra în izolare la domiciliu după ce directorul de îngrijiri medicale și alți doi angajați au fost confirmați cu coronavirus.   

Cosmin Popescu, președintele Consiliului Județean Gorj, spune că vor trebui desemnate alte persoane care să se ocupe de partea de resurse umane și achiziții.

După ce, miercuri seară, directorul de îngrijiri medicale al Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu, Claudia Motea, sora acesteia, infirmieră la blocul operator din pavilionul spitalului din Strada Tudor Vladimirescu și o funcționară de la administrativ, au fost confirmate pozitiv cu COVID-19, peste 20 de persoane au intrat în izolare la domiciliu.

Cum coronavirusul a ajuns la personalul din spital de la o persoană dinafară, nu de la un pacient, Cosmin Popescu le recomandă tuturor angajaților care simt că au simptome specifice să NU se prezinte la serviciu.  

Deputatul Dan Vîlceanu, președintele PNL Gorj, speră ca situația de la Spitalul Județean de Urgență să fie gestionată cu mare atenție. În câteva zile, se va finaliza și acreditarea laboratorului genetic.  

Vîlceanu consideră foarte slab managementul Spitalului Județean de Urgență din Târgu-Jiu. Spune că directorii ar fi trebuit schimbați de mult timp, și că, dacă unitatea medicală ar rămâne fără echipa managerială actuală, nici nu s-ar simți.

Comment here