Din JudetStirile Zilei

Comuna din Gorj în care se construiește una dintre cele mai mari mănăstiri din Oltenia

Se lucrează la mănăstirea din satul Poiana al comunei Turburea, care va fi una dintre cele mai mari din Oltenia.

Investiția ar urma să fie finalizată în  4 ani. Biserica mănăstirii va avea hramurile „Nașterea Maicii Domnului”, „Sf. Ioan Evanghelistul” și „Sf. Mare Mucenic Tecla”. Proiectul prevede și construirea unui centru complex de tineret, cu diferite săli de ateliere și de sport și un corp de chilii.

Piatra de temelie a fost pusă toamna trecută. Primarul Ion Bîrcă spune că Mitropolitul Olteniei, Irineu, supraveghează îndeaproape lucrările.  

Sala de sport cu 100 de locuri, în valoare de 2 milioane de euro, este cea mai importantă investiție, realizată de primarul Ion Bîrcă, în acest mandat, în comuna Turburea. Dacă va câștiga alegerile pe 9 iunie, edilul vrea să transforme localitatea într-una dintre cele mai îngrijite din județ.