LIFE

CNA a votat: Pandele are televiziune națională

Florentin Pandele are, de joi, și televiziune națională. Consiliul Național al Audiovizualului a votat trecerea televiziunii Metropola TV, deținută de Consiliul Local Voluntari, de la regională (așa cum era până în prezent), la națională, relatează paginademedia.ro.

Solicitarea vine la doar cinci luni de când postul a câștigat licența. Se întâmpla în septembrie, iar în prima zi difuza un interviu de campanie pentru Gabriela Firea. S-a discutat despre această transformare a postului Metropola TRV încă din decembrie, dar membrii CNA au fost sceptici la vremea respectivă. Reprezentanții postului au motivat decizia, susținând că „s-au dezvoltat rapid” și vor să difuzeze sport și alte producții.

La votul de joi, șapte membri au fost pentru, unul împotrivă (Dorina Rusu), iar Cristina Pocora nu a participat la vot. În documentul trimis la CNA, producția proprie a postului creștea de la 50% la 75%, iar cea a altor producători scădea de la 50% la 25%. De asemenea, programele culturale dispăreau complet, iar cele educative scădeau de la 25% la doar 6%. Postul Metropola TV se va vedea la următorii cabliști: RCS-RDS, Vodafone, Telekom, Orange, INES-IP TV și NextGen.

Primăria Voluntari, condusă de Florentin Pandele, preia şi Sport Total FM, după ce Consiliul Național al Audiovizualului a aprobat tranzacția în ședința din 17 decembrie 2020.

Comment here