Minerit și EnergieStirile ZileiTârgu-Jiu

Circa 1000 de angajări în CE Oltenia în acest an. Tomescu: Ne luptăm să fie pe perioadă nedeterminată

În jur de 80 de procese a deschis Sindicatul Energia Rovinari pe Legea nr.197/2021 de reducere la 52 de ani a vârstei de pensionare. În toate, deciziile instanței au fost nefavorabile.

”Avem așteptări în primul rând de la instanțele din alte județe ale țării” declară vicepreședintele Manu Tomescu.

Sindicalistul se bucură că și alți lideri sindicali din Complexul Energetic Oltenia, cum ar fi Gabriel Căldărușe, susțin aplicarea Legii nr.197.

Complexul Energetic Oltenia face, din nou angajări, în această perioadă. În total, în acest an, vor fi încadrați în muncă circa 1000 de angajați. Vicepreședintele Sindicatului Energia Rovinari zice că acest lucru a fost posibil datorită apariției Legii nr. 197/2021 care recunoaște condițiile speciale de muncă din cadrul companiei.

“Lupta este pentru blocarea disponibilizărilor, pentru că disponibilizările închid locurile de muncă, dar pensionările le păstrează. Noi ne luptăm, este nevoie ca acești tineri să fie încadrați pe perioadă nedeterminată, cel puțin atâta timp cât este nevoie de această activitate pentru sistemul energetic național” spune Tomescu.

Comment here