Stirile ZileiTârgu-Jiu

Cine va exploata zăcământul de grafit de la Baia de Fier

O companie germană a câştigat licitaţia internaţională organizată de Compania Naţională a Sării Salrom pentru realizarea studiului de fezabilitate ce vizează exploatarea grafitului de la Baia de Fier, a anunţat ministrul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, Claudiu Năsui.

Din ultimele prospecţiuni, zăcământul în cele două exploataţii din zona Baia de Fier, Cătălinu şi Ungurelaşu, ar ajunge pentru câteva zeci de ani de exploatare, cu aplicarea tuturor normelor de mediu agreate de UE, a precizat Năsui.

”Compania care a câștigat licitația este una foarte serioasă” declară deputatul Radu Miruță, președintele USR-PLUS Gorj.

Cine va exploata zăcământul de grafit de la Baia de Fier, statul român sau o firmă privată, încă nu se știe. Miruță spune, însă, că Salrom este una dintre puținele societăți ale statului român cu un management profesionist, aflată pe profit.

Comment here