LIFE

Cine sunt cei trei finalişti Eurovision România 2020

TVR a dezvăluit cine sunt cei trei finalişti ai Selecţiei Naţionale Eurovision, urmând ca numele artistului care va reprezenta România la Rotterdam să fie anunţat pe 11 februarie.

În acest an, Televiziunea Română a schimbat mecanismul Selecţiei Naţionale şi a încheiat în acest sens un parteneriat cu Global Records. Mai exact, studioul de producţie a pus la bătaie mai mulţi artişti, iar trei dintre ai au intrat în faza finală. Aceştia sunt Roxen, Diana V şi Cezar. Ei au fost supuşi unei analize amănunţite atât de comisia de specialitate, cât şi de compozitorii cu care fiecare dintre ei a lucrat.

În ediţia de marţi, 11 februarie, a emisiunii „Destinaţia Eurovision“, difuzată pe TVR 1 imediat după Telejurnal, se va anunţa care este vocea aleasă să ne reprezinte la Rotterdam la concursul care va avea loc în luna mai. Pentru vocea desemnată să reprezinte România au fost compuse şi dezvoltate mai multe piese, dintre care cele mai bune cinci vor intra în Selecţia Naţională de pe 1 martie.

Roxen s-a făcut remarcată în industria muzicală datorită colaborării cu producătorul Sickotoy pentru piesa „You Don’t Love Me“ (2019), care a ajuns rapid în topurile din ţară, dar şi la radiourile din străinătate, în ţări precum Franţa, Rusia şi Spania. Single-ul ei de debut, „Ce-ţi cântă dragostea“, lansat tot anul trecut, a ajuns pe locul 32 în topurile muzicale. Roxen, originară de Cluj-Napoca, a început să cânte de la şapte ani şi de-a lungul timpului a participat la mai multe concursuri de profil. Acum, ea este asemănată cu artiste precum Dua Lipa şi Billie Eilish.

Eurovision Song Contest 2020 va avea loc la Rotterdam, sub sloganul „Open Up“, cu semifinalele pe 12 şi 14 mai şi finala pe 16 mai. La ediţia cu numărul 65 a concursului, participă – alături de România – alte 40 de ţări.

buy albuterol online

buy chantix

antabuse

Comment here