LIFE

Chef Foa revine la MasterChef. A fost anunţat noul juriu al emisiunii

Revine Chef Foa în juriul emisiunii MasterChef. Pro TV a anunţat juraţii cooking show-ului care va reveni în grila postului anul viitor.

Potrivit protv.ro, cei trei juraţi sunt Chef Joseph Hadad, Chef Florin Scripcă (Foa) şi Chef Radu Dumitrescu. Hadad a făcut parte din juriul ultimului sezon, care a avut loc în 2019. Chef Foa a fost unul dintre juraţi între 2014 şi 2017, alături de Chef Adrian Hădean şi Chef Patrizia Paglieri. Din noul juriul face parte şi Chef Radu Dumitrescu.

Pentru noul sezon MasterChef au început filmările. Pro TV anunţă şi formatul emisiunii: cei înscrişi în competiţie trebuie să primească cel puţin doi de „DA” pentru a intra în bucătaria MasterChef. Ajunşi acolo, ei trebuie să treacă prin anumite probe pentru a ajunge în fazele finale ale competiţiei.

Comment here