Stirile ZileiTârgu-Jiu

Cere controale ale Poliției și ITM Gorj la Spitalul Județean! Aldescu: Capotă să facă informare privind depozitarea REACTIVILOR

Cere controale ale Poliției și Inspectoratului Teritorial de Muncă la Spitalul Județean de Urgență din Târgu-Jiu.

Cristi Aldescu, liderul sindical de la Ambulanță, intervenție, joi, în ședința Colegiului Prefectural după ce cotidianul Gorjeanul a dezvăluit că, la spitalul din Târgu-Jiu, reactivii, dezinfectanții, formolul, materialele sanitare și medicamentele ar fi depozitate împreună cu materialele de curățenie și  alte obiecte, în condiții improprii, în magazia unității.  Conform sursei menționate, spațiile de depozitare sunt necorespunzătoare, plouă în magazie, pereții sunt degradați și plini de mucegai, ceea ce poate determina deprecierea produselor depozitate. Efectul: analize greșite, deci tratament incorect.

Cristi Aldescu a cerut ca managerul SJU, Gigel Capotă, să prezinte o informare privind cele apărute în presă, mai ales că reactivii sunt folosiți la analize medicale iar, nedepozitați corespunzător, devin ”apă de ploaie”.

Aldescu a mai comentat că degeaba conducerea Consiliului Județean Gorj achiziționează aparatură medicală de zeci de miliarde de lei vechi, dacă reactivii sunt folosiți în condiții improprii.

În plus, Cristi Aldescu a afirmat că în magazia SJU este depozitat și oxidul de etilenă, un gaz foarte periculos folosit în sălile de operații, la sterilizarea aparaturii medicale. Sindicalistului a cerut ca Poliția, Pompierii, Direcția de Sănătate Publică și Inspectoratul Teritorial de Muncă să facă verificări la magazia respectivă.

Prefectul Cristinel Rujan a venit cu o reacție scurtă, promițând că va dispune verificări.

Comment here