LIFEStiri

Cerbul de Aur 2019: Loredana, Vasile Şirli, Ricky Dandel, Viktor Lazlo, Erminio Sinni, în juriu

Loredana, Vasile Şirli, care a compus timp de 28 de ani muzică originală pentru Disneyland Paris, celebrul Ricky Dandel, artista belgiano-franceză Victor Laszlo şi cantautorul italian Erminio Sinni sunt membrii juriului care va decide câştigătorii Festivalului Internaţional “Cerbul de Aur” 2019.

Loredana, unul dintre cele mai mari nume din showbiz-ul românesc, cu o carieră de un sfert de secol, în care a lansat zeci de hituri, se va afla în acest an la Cerbul de Aur într-o ipostază nouă, cea de jurat, după ce a fost prezentatoare şi invitată să susţină recitaluri.

“Am o lungă şi frumoasă istorie alături de Cerbul de Aur. Am urcat pe scena de la Braşov de mai multe ori de-a lungul anilor, în recitaluri sau ca prezentator. Jurat nu fusesem, aşa că, m-am bucurat să fiu invitată să fac parte din juriu, mai ales că o să fiu din nou colegă cu Ricky Dandel cu care am prezentat Festivalul, în 1996!”, a spus Lori, potrivit unui comunicat remis de TVR.

Numele lui Ricky Dandel aproape se confundă cu Cerbul de Aur. A fost prezentatorul a cinci ediţii şi a susţinut două recitaluri pe scena de la Braşov, în 1992 şi în 1993, dar este pentru prima dată la masa juriului.

Vasile Şirli trăieşte la Paris şi a fost, aproape 30 de ani, directorul muzical al parcului Disneyland din acest oraş. A semnat muzica pentru numeroase şlagăre, precum “Neîmplinitele iubiri”, interpretat de Mirabela Dauer, pentru televiziune, filme şi spectacole regizate de Lucian Pintilie, Stere Gulea, Mircea Daneliuc, Dan Micu, Gabor Tompa etc.

Cel de-al patrulea membru al juriului, artista franco-belgiană Viktor Lazlo, este cunoscută publicului larg mai ales datorită hitului “Breathless”, lansat în 1987, an în care a fost şi gazda finalei Eurovision Song Contest, desfăşurată în Bruxelles. Viktor Lazlo este un artist complet, cu o carieră de succes atât în plan muzical, cât şi în cel literar. A lansat peste 15 albume şi compilaţii vândute în mai mult de 30 de ţări, duete numeroase, are cinci discuri de aur, turnee internaţionale, peste 25 de filme, incluzând producţii italiene, germane şi spaniole, a scris mai multe cărţi, dar s-a îndreptat şi către musical şi actorie.

După ce a dorit să reprezinte ţara noastră la Eurovision şi a participat la selecţia naţională din 2018, ajungând până în finală, Erminio Sinni revine în România ca jurat la Cerbul de Aur.

Aceştia sunt cei cinci artişti care îi vor asculta pe cei 12 finalişti ai concursului de interpretare internaţional şi vor decide către cine vor merge premiile în valoare de peste 55.000 de euro.

Cea de-a 19-a ediţie a Festivalului “Cerbul de Aur” va avea loc în perioada 22 – 25 august, în Braşov, şi va aduce pe scena din Piaţa Sfatului mari artişti ai muzicii din România şi din străinătate, primele numele deja anunţate fiind Ştefan Bănică jr. şi Irina Rimes.

Pentru concurenţii din acest an, echipa TVR a pregătit un format cu două zile de concurs, o gală de premiere şi evenimente adiacente. Festivalul se va încheia cu un spectacol folcloric care va reuni muzica populară tradiţională românească şi prelucrări de actualitate ale acestui gen muzical.

Biletele pentru Festivalul Concurs “Cerbul de Aur” 2019 au fost puse în vânzare, cu preţuri pornind de la 70 de lei. Biletele sunt disponibile pe Eventim.ro, UPC.ro şi în reţeaua magazinelor partenere.

Comment here