LIFE

Cele mai mari salarii de la Hollywood

Variety, site-ul american specializat în divertisment, a dezvăluit cele mai mari sume cu care sunt plătite în acest moment starurile de cinema, bazate pe proiectele lor recente sau viitoare. Daniel Craig este în fruntea listei.

Cu 100 de milioane de dolari (85,5 milioane de euro), Daniel Craig domină lista celor mai mari salarii ale starurilor de cinema ale momentului. Acest clasament, dezvăluit miercuri, prezintă 17 cele mai mari salarii de actori şi actriţe.

Primul loc este ocupat de Daniel Craig, plătit cu 100 de milioane de dolari de Netflix pentru două continuări ale thrillerului „Knives Out” de Rian Johnson. El este urmat de Dwayne Johnson, „The Rock”, cu salariul său de 50 de milioane pentru „Red One”, un film de Crăciun pentru Amazon. Will Smith închide podiumul cu o remuneraţie de 40 de milioane de dolari pentru „King Richard”, despre tatăl sportivelor Venus şi Serena Williams, care va fi lansat în acelaşi timp în săli şi pe HBO Max.

Aceste salarii, potrivit Variety, sunt mult mai mari decât de obicei – şi Daniel Craig, precum Dwayne Johnson, nu ar fi fost la fel de bine plătiţi dacă filmele respective aveau o lansare tradiţională, în săli. Unul dintre motivele principale pentru aceste sume astronomice este difuzarea lor în streaming: vedetele negociază în acest caz sume mai mari cu scopul de a compensa eventuale bonusuri legate de rezultatele de la box office.

Lista completă a celor mai mari salarii de la Hollywood, în acest moment:

  • Daniel Craig („Knives Out”) – 100 milioane de dolari
  • Dwayne Johnson („Red One”) – 50 milioane de dolari
  • Will Smith („King Richard”) – 40 milioane de dolari
  • Denzel Washington („The Little Things”) – 40 milioane de dolari
  • Leonardo DiCaprio („Don’t Look Up”) – 30 milioane de dolari
  • Mark Wahlberg („Spenser Confidential”) – 30 milioane de dolari
  • Jennifer Lawrence („Don’t Look Up”) – 25milioane de dolari
  • Julia Roberts („Leaves the World Behind”) – 25 milioane de dolari
  • Sandra Bullock („The Lost City of D”) – 20 milioane de dolari
  • Ryan Gosling („The Grey Man”) – 20 milioane de dolari
  • Chris Hemsworth („Thor: Love & Thunder”) – 20 milioane de dolari
  • Brad Pitt („Bullet Train”) – 20 milioane de dolari
  • Michael B. Jordan („Without Remorse”) – 15 milioane de dolari
  • Tom Cruise („Top Gun: Maverick”) – 13 milioane de dolari
  • Keanu Reeves („The Matrix 4”) – 12-14 milioane de dolari
  • Chris Pine („Dungeons & Dragons”) – 11.5 milioane de dolari
  • Robert Pattinson („The Batman”) – 3 milioane de dolari

Comment here