LIFE

Cel mai mare lanţ de cinematografe din SUA se redeschide

AMC, cel mai mare lanţ de cinematografe din Statele Unite, a anunţat, joi, că începând cu 20 august îşi va deschide porţile în cea mai mare parte a ţării, la cinci luni după închiderea determinată de pandemia de COVID-19, şi va oferi bilete de 15 cenţi, “la preţul din 1920”, pentru a marca 100 de ani de la înfiinţare, relatează EFE.

“Când clienţii noştri vor reveni în ziua de deschidere la 20 august, îi vom invita să celebreze alături de noi reîntoarcerea în sălile de cinema şi 100 de ani de istorie a AMC, precum şi să vadă filme la 15 cenţi biletul, preţul din anul 1920”, notează într-un comunicat Adam Aron, preşedintele şi CEO al AMC Entertainment.

Compania, înfiinţată în 1920 de fraţii Dubinsky în Kansas City (Missouri), care numără 600 de săli de cinema în întreaga ţară, preconizează o redeschidere progresivă, ce va demara cu o primă tranşă de 100 de cinematografe şi cu măsuri sanitare ce prevăd o capacitate redusă a sălilor, distanţare fizică şi curăţenie temeinică.

Deschiderea sălilor de cinema în SUA a fost amânată, vara aceasta, în urma cifrelor înalte de contagieri cu noul coronavirus în vestul şi sudul ţării. În timp ce unele state, precum New York şi California, nu a autorizat revenirea publicului în săli, unele state precum Florida sau Texas au permis acest lucru, potrivit AMC.

Lanţul de cinematografe a pus la punct un program de igienă sanitară, în acord cu experţi de la Universitatea Harvard şi cu firma de dezinfectanţi Clorox, ce prevede efectuarea curăţeniei între sesiunile de vizionare prin mijloace electrostatice, aspiratoare şi filtre de aer de înaltă tehnologie, în timp ce purtarea măştilor va fi obligatorie.

Compania a anunţat că speră să deschidă 400 de cinematografe din SUA la timp pentru a putea proiecta în premieră filmele “The New Mutants”, un spin-off derivat din “X-Men”, produs de Disney, şi “Tenet”, noul “thriller” al lui Christopher Nolan, care va fi difuzat la 3 septembrie.

După 20 august, lanţul de cinematografe va proiecta, la preţul redus de 5 dolari, filme clasice precum “Inception” pentru a marca zece ani de la lansare, alături de “Black Panther”, “Back to the future”, “Ghostbusters”, “Grease” sau “Star Wars: Episode V – The Empire Strikes Back”.

Restul sălilor aparţinând AMC, aproximativ 200, se vor redeschide “doar cu acordul autorităţilor locale” din statele în care sunt amplasate, a precizat compania.

Comment here