SportiveStirile ZileiTârgu-Jiu

Ce SPERANŢE mai are Condescu

Instanța de la Târgu-Jiu a pronunțat, miercuri, falimentul Clubului Pandurii Lignitul Târgu-Jiu. Marin Condescu încă speră că lucrurile se pot răsturna la Înalta Curte de Casație și Justiție. Fostul președinte crede, în continuare, că se pot obține cele 4 milioane de euro, cu care să fie achitate datoriile. Mulți sunt, însă, sceptici că se mai poate întâmpla ceva pozitiv. ”Condescu să-și găsească altă jucărie!” recomandă vicepreședintele PNL Gorj, Gheorghe Pecingină. Primarul Marcel  Romanescu ne-a informat că vrea să discute, în consiliul local, posibilitatea de a prelua la noul CSM, grupele de copii și juniori de la Pandurii.

În ciuda deciziei de miercuri a Tribunalului Gorj,  Marin Condescu rămâne optimist că Pandurii Lignitul Târgu-Jiu se mai poate salva de la faliment.

Condescu îi avertizează pe acționari că sunt multe bunuri la stadion, realizate de-a lungul timpului din banii Clubului Pandurii, pe care ar putea fi pus sechestru pentru a fi scoase la vânzare. Valoarea acestora s-ar ridica la 8-9 milioane de euro, conform fostului președinte.

Condescu susține că există riscul ca, după intrarea în faliment, să fie atrasă răspunderea individuală a foștilor conducători ai clubului iar stadionul să stea nefolosit 2-3 ani.

Marcel Romanescu spune că i-a propus lui Marin Condescu, în 2017 când a venit la primărie, să fie salvat brandul ”Pandurii” și să se pornească de la zero cu echipa de fotbal a orașului. Edilul vrea, acum, să preia la Clubul Sportiv Municipal grupele de copii și juniori.

În ceea ce privește stadionul, Romanescu spune că primăria își va prelua bunurile în martie 2020, la expirarea contractului de comodat cu Clubul Pandurii. În plus, arena va putea fi folosită în continuare de orice altă echipă.

Romanescu spune, din nou, că toate bunurile de la stadion au fost realizate nu din banii personali ai lui Marin Condescu, ci tot din sumele virate de acționari.

Consilierul local Eduard Lădaru spune că palmaresul și trofeele Clubului Pandurii sunt ale proprietarilor și rămâne la latitudinea lichidatorului judiciar ce va face cu ele.

Gheorghe Pecingină, vicepreședinte PNL Gorj, comentează că Marin Condescu ”trăiește în lumea lui” și că tot scandalul de până acum a fost doar o vâlvă creată de fostul președinte.

Comment here