Stirile Zilei

Ce le cere Miruță parlamentarilor PNL Gorj

Radu Miruță le cere parlamentarilor PNL de Gorj să susțină introducerea în programul de guvernare a județului ca zonă economică specială.

Acest lucru a fost fost prins în  programul de guvernare al USR-PLUS înaintea alegerilor parlamentare. Radu Miruță vrea ca liberalii să preia ideea pe care să o treacă în programul comun de guvernare al PNL-USR-PLUS-UDMR. Dacă Gorjul ar deveni zonă economică specială, timp de 10 ani, ar urma să fie create facilități fiscale pentru a încuraja dezvoltarea de societăţi comerciale cu activităţi economice diversificate.

“Îi invit pe parlamentarii PNL de Gorj să susțină în interiorul partidului această idee. Ar trebui să lupte pentru ea”, spune noul deputat de Gorj.

Radu Miruță spune că va insista, ca deputat de Gorj, și pentru ca promisiunea USR-PLUS din campania electorală ca pe salariul minim pe economie “să fie puse zero taxe” să devină realitate.

 În plus, crede că domeniul schiabil de la Rânca poate fi unit cu cel de la Vidra, din județul Vâlcea.

Radu Miruță este mulțumit că USR-Plus și-a dublat, la Gorj, scorul de la alegerile locale la cele parlamentare din 6 decembrie, a obținut un procent de peste 9%. Organizația s-a clasat pe locul 22 la nivel național și pe locul 3 la Gorj.

Comment here