Minerit și EnergieStirile Zilei

Ce fac protestatarii din CE Oltenia. Tivig: Decidem după Sfântul Ion

Protestatarii decid, după Sfântul Ion, dacă mai ies în stradă, la Târgu-Jiu, pentru a cere reducerea vârstei de pensionare în minerit și energie.

O nouă lege se află pe traseul legislativ și ar trebui să recunoască munca în condiții speciale în Complexul Energetic Oltenia, în perioada 2001-2021.

Liderul sindical Vasile Tivig afirmă că au fost purtate discuții cu  deputatul PSD Claudiu Manta căruia i-au fost trimise sugestii privind noul act normativ.

Mii de angajați ai Complexului Energetic Oltenia speră să se poată pensiona mai repede, dar fiind planul de restructurare draconic pe care guvernanții vor să-l aplice companiei.  

Liderul sindical Lulu Păuna crede că cel mai bine ar fi ca minerii și energeticienii să iasă din nou în stradă la Târgu-Jiu, mai ales că au mai fost amăgiți și cu alte legi de reducere a vârstei de pensionare. Păuna spune că angajații CEO sunt îngrijorați, în condițiile în care compania nu are stocuri de cărbune, ci cumpără de la privați.

Comment here