Stirile Zilei

Ce a aflat prefectul Răducan Morega despre PUG-ul Târgu-Jiului

Prefectul de Gorj, Corneliu Răducan Morega, insistă pentru realizarea Planului Urbanistic General al Târgu-Jiului.

Reprezentantul guvernului în teritoriu, fost candidat USR-PLUS la Senat, a ridicat problema PUG-ului și-n campania electorală de la alegerile parlamentare.

Acum, Corneliu Răducan Morega a discutat cu  arhitecți și angajați în urbanism, pentru a grăbi elaborarea planului. Prefectul a prezentat, joi, într-o conferință de presă, ce a aflat despre demersurile făcute, până acum, pentru realizarea PUG-ului.

“Voi încerca să fie interfața, să reduc birocația, să fac o comunicare mult mai bună pentru realizarea planului. Trebuie obținute 18 avize, e o documentanție stufoasă”, a declarat prefectul.

Primăria Târgu-Jiu are un contract pentru întocmirea planului urbanistic general al municipiului, încheiat încă din 2007, cu o societate privată din București. Corneliu Răducan Morega zice că documentația a fost întocmită fără o dezbatere publică, la care să participe târgujienii.

Corneliu Răducan Morega spune că un nou Plan Urbanistic General va stabili direcția de dezvoltare a Târgu-Jiului pe următorii 10 ani. În prezent, este în vigoare PUG-ul din 1996.

Comments (1)

  1. Felicitări!
    Acest mix de clădiri, cate un bloc aruncat într o zona de case, face orașul dezagreabil!

Comment here