Stirile ZileiTârgu-Jiu

Cazul bătrânului externat cu răni la mână. Asistente medicale, sancționate

Spitalul Județean de Urgență Târgu-Jiu a anunțat, miercuri, sancționarea a două asistente medicale după ce, luna trecută, un bătrân, în vârstă de 82 de ani, a fost externat cu răni groaznice la mâna dreapta.

”Comisia de cercetare disciplinară a finalizat raportul în ceea ce privește aspectele prezentate în mass media, în data de 11 aprilie 2022, legate de cazul unui pacient al Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu. În baza raportului întocmit de comisia de cercetare disciplinară, pe data de 3 mai 2022, managerul Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu a decis sancționarea a două asistente medicale care au avut în grijă pacientul, în perioada internării acestuia în Secția Medicină Internă I. Astfel, au fost sancționate două asistente medicale cu „reducerea salariului de bază cu 10% pe o perioadă de 30 de zile”, respectiv cu „reducerea salariului de bază cu 10% pe o perioadă de trei luni de zile”. În acest sens, urmează a fi emise dispozițiile de sancționare disciplinară pentru cele două angajate ale Secției Medicină Internă I. Cele două salariate nu au mai fost sancționate disciplinar în trecut” a comunicat SJU Târgu-Jiu.

Fiica pacientului a făcut cazul public. Femeia a povestit că a avut un șoc atunci când l-a văzut pe tatăl său, în momentul externării. Eugeniu Bercan, din Târgu-Jiu, fusese internat la Secția Medicală cu unele afecțiuni respiratorii.

„Vineri, când m-am dus să îl iau pe tatăl meu de la spital, am observat că este tăiat la mână și cu răni foarte urâte. Tatăl mi-a povestit că, în momentul în care o asistentă a vrută să scoată flexura, nu a putut să-i dea jos bandajul și a băgat foarfeca, astfel că l-a tăiat la mână“ a relatat Vasilica Eugenia Duvlea.

Comment here