LIFE

Cătălin Botezatu: Eu am doi copii. Ambii băieți

Invitat în emisiunea „După faptă și răsplată”, moderată de Cristina Șișcanu la Metropola TV, celebrul designer Cătălin Botezatu a declarat că are doi copii, ambii băieți, arată Libertatea.

„Eu am doi copii de care știu sigur. Ambii băieți. Oamenii din familia mea, părinții și așa mai departe, au tot ce le trebuie. De ce nu ar merge banii mei într-o altă direcție, la niște oameni care chiar au nevoie de ei? Copiii mei poate că au nevoie de bani, poate că nu. Dar copiii, în general, ar trebui să muncească. Mă gândeam, anul trecut, ce ar fi să-mi facă o doamnă cadou o fetiță? Aș fi topit, s-ar duce pe râpă toată cariera mea”, a spus Cătălin Botezatu.

Vedeta a precizat că ambii băieți îi seamănă extrem de mult.

„Se știe de ei de mulți ani. Se știe și am spus dintotdeauna că nu vreau să-mi implic familia și când spun asta, mă refer și la cei doi fii și la iubitele, soțiile, amantele. Eu cred că asta ține de demnitatea unui bărbat adevărat, iar eu vreau să cred că sunt așa și voi rămâne așa. Nu îmi place să-mi expun persoanele pe care le iubesc presei. Seamănă leit cu mine, iar în rest nici nu contează. Unul dintre ei l-am ținut ascuns pentru că el s-a ținut ascuns. De restul s-a știut. Nu sunt secretos”, declara Cătălin Botezatu în trecut, pentru VIVA!

Comment here