Stirile ZileiTârgu-Jiu

Capotă: Personalul SJU și-ar putea lua, mâine, salariile și stimulentul de risc

Angajații Spitalului Județean de Urgență din Târgu-Jiu ar putea primi, miercuri, salariile și stimulentul de risc, pentru lupta cu COVID-19, în valoare de 2500 de lei.

Directorul financiar Gigel Capotă spune că, luni, au fost emise dispozițiile și documentația necesare pentru ca personalul medical să-și poată încasa banii. Circa 400 de salariați ai SJU, care au intrat în contact cu pacienți infectați cu coronavirus, vor beneficia de stimulentul de 500 de euro.

În ciuda acordării cu întârziere a drepturilor salariale, Capotă spune că nu a apărut nemulțumirea în rândul angajaților, pentru că le-a fost comunicat din timp că ar putea apărea probleme din cauza faptului că întreg personalul TESA a fost trimis în izolare la domiciliu.

De la începutul lunii mai, Spitalul Județean de Urgență din Târgu-Jiu este condus interimar de Gheorghe Ioan Ovidiu, medic de Medicina Muncii, numit de DSP Gorj. Capotă spune că are o colaborare bună cu noul manager.

Medicul alergolog Simona Coleașă ocupă în continuare postul de director medical al Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu. De la Ministerul Sănătății nu a venit deocamdată niciun document prin care să se fi  luat act de demisia sa din funcție.

Comment here