LIFE

Când vom putea vorbi la telefon în timpul zborului cu avionul

Tehnologia a evoluat îndeajuns încât să permită vorbitul la telefon în timpul zborului cu avionul, însă riscurile nu trebuie ignorate. La momentul actual tehnologia care ar permite pasagerilor să vorbească la telefon în timpul zborului, există, însă nu a fost pusă în funcţiune, relatează CNN.

Părerile în ceea ce priveşte implementarea acestei tehnologii sunt împărţite. Specialiştii aerului sunt de părere că vorbitul la telefon in avion in timpul zborului este periculos întrucât ar crea haos şi ar cauza conflicte în la bord

“În caz de pericol, treaba noastră este să evacuăm aeronava în mai puţin de 90 de secunde. Un pasager care se concentrează pe telefonul său nu va putea urma instrucţiunile mele de a evacua avionul pentru a se salva”, afirmă Cassandra Michele Brown, stewardesă pentru Frontier Airlines.

Pe de altă parte în anii ’80 când telefoanele celulare tocmai apăruseră, pasagerii puteau efectua apeluri în timpul zborului. De asemenea, pasagerii din avioanele deturnate, pe 11 septembrie 2001, în SUA au avut posibilitatea să telefoneze celor dragi, înainte de tragicul sfârşit. Odată cu apariţia telefoanelor de tip smartphone apelurile în timpul zborului au fost interzise. Motivul iniţial invocat a fost faptul că undele electromagnetice ale telefoanelor smartphone interferează cu sistemul de navigare al avionului. Specialiştii însă afirmă că noile aeronave sunt construite astfel încât să nu fie afectate de aparatura electronică folosită de pasageri.

“Nu mai există niciun motiv de natură tehnică pentru care pasagerii să poată folosi telefoanele în timpul zborului”, a declarat Seth Miller, analist.

Unele companii aeriene sunt de părere că această măsură controversată nu va fi pusă în aplicare, chiar şi în ciuda unor cereri extrem de numeroase din partea pasagerilor. Totuşi, cereri din partea pasagerilor există, iar aceştia susţin că apelurile din avion în situaţii de urgenţă ar fi o măsură extrem de utilă. Experţii, care sunt de acord cu implementarea acestei tehnologii, consideră că, în câţiva ani, apelul în timpul zborului va fi permis.

buy albuterol online

buy chantix

antabuse

Comment here