LIFE

Când are loc premiera filmului cu vloggeri „5Gang, un altfel de Crăciun“ produs de BRomania

Lungmetrajul „5Gang, un altfel de Crăciun“, produs de vloggerul Matei Dima (BRomania) şi finanţat cu ajutor de la stat, intră în cinematografe la sfârşitul lunii decembrie.

Filmul „5Gang, un altfel de Crăciun“ este debutul regizoral al lui Matei Dima, cunoscut publicului ca BRomania, cu un fir narativ scris alături de Radu Alexandru şi Vali Dobrogeanu, ce urmăreşte povestea vloggerilor din perioada sărbătorilor de iarnă. Filmul de comedie „5GangG, un altfel de Crăciun“ va avea premiera în cinematografele din România pe 27 decembrie.

„E o poveste pe care am scris-o vara asta cu Radu Alexandru şi Vali Dobrogeanu, iar acum o filmăm. E un proiect foarte serios şi foarte distractiv în acelaşi timp, cu o poveste cu mesaj pozitiv şi multe elemente care sunt sigur că vor plăcea publicului. Sunt foarte fericit că facem filmul acesta“, spune Matei Dima.

Povestea este relevantă atât pentru cei care îi urmăresc zi de zi pe Selly şi membrii trupei 5Gang, cât şi pentru consumatorii de comedii care îşi doresc să se bucure de o producţie românească autentică.

„5Gang, un altfel de Crăciun“ ecranizează nu doar o aventură comică de sărbători a vloggerilor, ci sancţionează prin ironie şi comportamentul oamenilor din perioada sărbătorilor, când consumerismul atinge limitele maxime şi depăşeşte tradiţiile, potrivit producătorilor.

Selly trăieşte o peripeţie neaşteptată creată de faima adusă de fenomenul 5Gang. Selly, Gami, Pain, Dia şi Mădălin evidenţiază influenţa vlogging-ului în societatea actuală, surprinsă în mai multe scene captivante. Din distribuţie mai fac parte Cosmin Nedelcu (Micutzu), Laura Giurcanu, Julia Marcan, Dorian Popa, Vali Dobrogeanu, Cristina Almăşan, Irina Deaconescu şi Mădălina Cazacu.

Trupa 5Gang a devenit un adevărat fenomen în rândurile adolescenţilor, show-urile de la Arenele Romane înregistrând un record în materie de vânzări. Lungmetrajul „5Gang The Movie“, produs de vloggerul Matei Dima (BRomania), a primit o finanţare de la Guvern de aproximativ 100.000 de euro, în cadrul proiectului prin care statul sprijină industria cinematografică.

buy albuterol online

buy chantix

antabuse

Comment here