LIFE

Canabisul în scop recreaţional, legalizat în Germania

Germania a autorizat, de luni, consumul extrem de reglementat de canabis, devenind cea mai mare ţară din UE care a legalizat această substanţă printr-o reformă care provoacă tot atâtea aşteptări cât şi temeri, relatează AFP.

Adulţii amatori de canabis pot deţine, consuma şi cultiva substanţa în condiţii limitate de lege.

La miezul nopţii, ora primelor „jointuri” legale, aproximativ 1.500 de persoane au sărbătorit această schimbare în faţa emblematicei Porţi Brandenburg, în centrul Berlinului, a notat un jurnalist AFP. În mijlocul unei mulţimi tinere şi fericite, Niyazi, în vârstă de 25 de ani, a afirmat că vede în dezincriminarea drept „un pic de libertate în plus”. Acesta este „sfârşitul incriminării a câteva milioane de oameni în Germania”, a salutat Torsten Dietrich, care a militat pentru legalizare câteva decenii.

După dezincriminarea iniţiată de Malta, în 2021, şi Luxemburg, anul trecut, Germania aplică una dintre cele mai liberale legi din Europa: deţinerea a 25 de grame de canabis uscat este autorizată în locurile publice, precum şi cultivarea la domiciliu, până la 50 g şi trei plante per adult. O abordare diametral opusă celei din Franţa şi diferită de cea din Ţările de Jos, unde consumul de haşiş nu este legal, ci tolerat, în special prin „coffeeshop-uri”.

Distribuţia va avea loc doar de la 1 iulie prin „cluburi de canabis”. Aceste asociaţii non-profit vor putea vinde membrilor lor maximum 25 de grame pe zi şi nu mai mult de 50 de grame pe lună.

Mulţi reprezentanţi ai specialiştilor din domeniul sănătăţii au spus că se tem de o creştere a consumului, în special în rândul tinerilor. Până la vârsta de 25 de ani, consumul de canabis prezintă riscuri crescute pentru creier care este în curs de formare, apreciază experţii.