Sportive

Campionatul Național de Tineret la handbal feminin. Enache: Îmi doresc să ne clasăm în primele 4 echipe

Începe Campionatul Național de Tineret la handbal feminin, ediția 2023-2024. CSM Târgu Jiu, echipă pregătită de Andrei Enache, a fost repartizată în Seria B și va începe această nouă competiție cu un meci în deplasare, pe terenul Gloriei Buzău, duminică, de la ora 11.00.

Începând cu sezonul competițional 2023-2024, Federația Română de Handbal va organiza Campionatul Național de Tineret, iar echipele participante în Liga Florilor MOL au avut obligația înscrierii unei echipe în această competiție. Campionatul de tineret se va organiza în cadrul a două serii, alcătuite pe criterii geografice: Seria A și Seria B.

CSM Târgu Jiu a fost repartizată în Seria B, alături de echipele SCM Gloria Buzău, CSM București, CS Rapid București, CSU Știința București, HC Dunărea Braila, CS Dacia Mioveni 2012 și SCM Universitatea Craiova. Partidele se vor desfășura în sistemul tur-retur și Turneu Final(Final 8). După disputarea meciurilor programate în prima parte a campionatului se va întocmi clasamentul fiecărei grupe. Echipele clasate pe primele 4 locuri ȋn cele douǎ serii A și B, vor participa la Final 8.

Andrei Enache, antrenor principal CSM Târgu-Jiu Tineret: ”Va fi un campionat interesant având în vedere faptul că este pentru prima dată când se joacă un campionat de tineret cu aceeași componență a echipelor ca a primei ligi. Ne dorim să avem un parcurs cât mai bun. Ca obiectiv nu s-a schimbat nimic, noi mergem pe aceleași principii ca la echipa de senioare, în speranța că vom putea în cel mai scurt timp să debutăm jucătoare din propria pepinieră la echipa de senioare. În ceea ce privește sistemul competițional și faptul că primele 4 echipe se vor califica mai departe, cred că acest lucru va crește interesul competiției pentru toată lumea. Îmi doresc să ne clasăm în primele 4 echipe, pentru a avea, ulterior, meciuri împotriva celor mai puternice echipe din țară la acest nivel. Va fi un campionat interesant. Meciul cu Buzăul este așteptat de toate fetele, pentru că simt nevoia de meciuri oficiale, de competiție, iar setea lor de afirmare nu face decât să mă bucure”.

Lot CSM Târgu Jiu Tineret: Alina Chiuchiatu, Dalia Cîmpean, Ancuța Minodora, Ariana Cercel, Raluca Chiriac, Rebeca Rasoveanu, Valentina Pânișoară, Alesia Cișmașu, Alexandra Vieru, Bianca Bușă, Daria Dumitru, Daria Iordache, Alexandra Antofie, Ioana Procopie, Ramona Popescu, Cristina Ștefania Grecu, Cristina Chirea. Antrenor: Andrei Enache. Fizioterapeut: Florentin Stali.

Comment here