Din JudetStirile ZileiTârgu-Jiu

Cadrele medicale în izolare, tratate MAI PROST decât carantinații. Măruță: Solicit public să reglementeze situația!

Sindicaliștii din sănătate cer ca personalul medical, obligat să rămână în izolare la locul de muncă sau acasă, să beneficieze de același regim ca persoanele intrate în carantină, după ce au venit din străinătate.

”Cadrele medicale se hrănesc, la fel ca bolnavii, de câte 10 lei pe zi de persoană, în vreme ce carantinații au normă de hrană de 70 de lei. Medicii dorm în saloane, carantinații în camere de hotel. Solicit public să reglementeze această situație, să primească și cadrele medicale materiale de igienă, pijamale și papuci așa cum primesc carantinații!” cere Ion Măruță, președintele Sindicatului „Sănătatea“ de la Spitalul de Pneumoftiziologie „Tudor Vladimirescu“.

În Gorj, există cadre medicale aflate în izolare la domiciliu, dar situația nu este, deocamdată, la fel de dramatică precum în alte județe din țară. Liderul sindical Ion Măruță crede că se impune testarea de urgență a întregului personal angajat în spitalele din România.

Comment here