Minerit și EnergieStirile Zilei

Bunoaica, discuții cu un secretar de stat. ”Mi s-a promis că vor debloca Legea nr.197”

Nicu Bunoaica a primit asigurări, marți, de la Ministerul Muncii, că va fi deblocată Legea nr.197/2021, de reducere la 52 de ani a vârstei de pensionare în minerit și energie.

Președintele Sindicatului Solidaritatea 2013 nu a avut întâlnirea cu ministrul Muncii, Marius Budăi, așa cum spera ci cu un secretar de stat, care i-a transmis că vorbește în numele ministrului.

”Mi s-a promis că vor debloca legea, dar nu a dat un termen” spune Bunoaica.

Nicu Bunoaica afirmă că se poartă o corespondență între ministere pe Legea nr.197, pentru deblocarea căreia au loc proteste la Târgu-Jiu dar și la Craiova.

Liderul Solidaritatea 2013 afirmă că, la Ministerul Muncii, există nemulțumiri pentru că sindicaliști și personal TESA din cadrul Complexului Energetic Oltenia,  care n-au lucrat o oră în producție, s-au trecut la condiții speciale de muncă.

Un al doilea subiect, discutat de Nicu Bunoaica la Ministerul Muncii, a fost cel al pachetului social ce ar trebui acordat angajaților Complexului Energetic Oltenia în caz de concedieri colective.

Comment here