LIFE

Bulgaria se retrage din concursul Eurovision

Bulgaria a devenit cea mai recentă ţară care a anunţat că nu va participa la concursul Eurovision de anul viitor, transmite BBC.

Radiodifuzorii din Macedonia de Nord şi Muntenegru confirmaseră deja că nu vor participa la ediţia din 2023 din cauza majorării taxei de participare. BBC News a fost informat că ţărilor li s-a cerut să plătească mai mult, pentru a compensa banii pierduţi din cauză că participarea Rusiei a fost interzisă.

Suma pe care fiecare radiodifuzor participant o plăteşte pentru a se înscrie nu este făcută publică, dar costul total pentru toţi participanţii se ridică în mod normal la aproximativ 5 milioane de lire sterline – iar gazda plăteşte o sumă suplimentară.

Bulgaria, Macedonia de Nord şi Muntenegru nu au reuşit să treacă de faza semifinală a concursului de anul acesta.

Se aşteaptă ca BBC să cheltuiască între 8 şi 17 milioane de lire sterline pentru a organiza evenimentul din luna mai a anului viitor, în numele Ucrainei, care a câştigat ediţia din acest an. Liverpool a fost ales ca oraş gazdă, în parte datorită „ofertei sale culturale care plasează Ucraina în centrul” evenimentului de anul viitor, a transmis BBC.

Rusia obişnuia să fie un contributor financiar semnificativ la producţie, dar a fost expulzată din competiţie, în urma invaziei sale în Ucraina.

Comment here