LIFE

Bill Gates, vaccinat împotriva Covid-19

Miliardarul Bill Gates, fondatorul Microsoft, care în ultimele decenii a făcut investiţii majore în ştiinţă, a anunţat, pe Twitter, că a fost vaccinat împotriva Covid-19.

„Unul dintre beneficiile de a avea 65 de ani este că sunt eligibil pentru vaccinul COVID-19. Am primit prima doză săptămâna aceasta și mă simt minunat”, a scris Bill Gates pe contul său de Twitter, alături de fotografia cu pricina.

În plus, miliararul le-a mulțumit oamenilor de știință, participanților la studii, autorităților din domeniul reglementării, dar și lucrătorilor din sănătate care „ne-au adus în acest punct”.

Gates a investit doar pentru dezvoltarea unui vaccin anti-Covid peste 350 de milioane de dolari. În ultimul an, el a fost unul dintre cei mai vocali susţinători al importanţei realizării unui vaccin, fapt care i-a adus şi critici din partea adepţilor teoriei conspiraţiei. Pe parcursul ultimilor 20 de ani, fundaţia sa a investit aproximativ 4 miliarde de dolari în dezvoltarea mai multor vaccinuri.

Bill Gates declara, la finalul lui 2020, într-un interviu acordat pentru CNN, că nu exclude varianta ca următoarele patru, poate chiar șase luni, să fie cele mai grele de la debutul pandemiei de coronavirus. Fondatorul Microsoft s-a arătat impresionat de avansul medicinei în lupta cu Covid-19, susținând că “acele vaccinuri cel mai probabil vor pune capăt acestei pandemii, însă nu mai devreme de 2022”.

Deși s-a declarat optimist în privinţa vaccinării, Bill Gates a afirmat că în opinia sa lumea nu va reveni la normal până în 2022.

Comment here