LIFE

”Bijuteria” de 10 milioane de euro a Bucureștiului. E aproape gata

Patinoarul din apropierea stației de metrou Apărătorii Patriei, numit ”Berceni Arena”, prinde tot mai mult contur și ar urma să fie dat în folosință în cursul acestui an, arată digisport.ro.

Patinoarul este primul în ultimii 70 de ani ridicat în Capitală şi, de fapt, singurul care va fi funcţional la momentul în care va fi dat în folosinţă. Lucrările au avansat la capodopera din Capitală, care ar urma să fie dată în folosință în acest an, după cum a anunțat Primăria Sectorului 4.

La Berceni Arena s-a turnat deja suprafața de joc, iar construcția va fi independentă energetic datorită multitudinii de panouri fotovoltaice a căror montare a început deja.

”Berceni Arena capătă alura patinoarelor de top din Europa! S-a turnat deja suprafața de joc, iar în jurul acesteia, se montează mantinela. Între timp, constructorii continuă lucrările la fațada clădirii ce se anunță a fi una spectaculoasă, precum și la spațiile verzi din jurul arenei. Berceni Arena, patinoarul pe care Sectorul 4 îl dăruiește Bucureștiului în 2024! Nou, modern și, poate la fel de important, independent energetic ca urmare a multitudinii de panouri fotovoltaice a căror montare a început deja pe acoperișul clădirii”, a scris primarul Daniel Băluță, pe Facebook.

Capacitatea Berceni Arena va fi de 800 de locuri în tribune. Terenul pe care se construiește patinoarul este de aproape 12.000 mp, iar clădirea va avea un regim de P+1E. Suprafața construită desfășurată va fi de circa 6.500 mp, cu locuri de parcare pentru 73 de autoturisme, două autocare și spații verzi de 3.000 de metri pătrați, cu 70 de arbori plantați.