LIFE

Bianca Andreescu va aprinde luminile celui mai înalt brad de Crăciun din Toronto

Jucătoarea de tenis Bianca Andreescu, canadiană de origine română, va aprinde săptămâna viitoare luminile celui mai înalt brad de Crăciun din Toronto, relatează CTV News Toronto.

Ceremonia va avea loc în data de 14 noiembrie, de la ora locală 18.30, la Eaton Centre din Toronto. Bradul de Crăciun ale cărui lumini vor fi aprinse de sportivă are 33 de metri înălţime. La eveniment vor participa violonistul Dr. Draw şi DJ-ul 4KORNERS şi se estimează că vor asista mii de oameni. Bianca Andreescu ocupă locul 5 în clasamentul WTA. Sportiva, în vârstă de 19 ani, a câştigat în acest an turneele Indian Wells, Toronto şi US Open.

Comment here