Minerit și EnergieStirile Zilei

Avertismentul lui Rujan: Ne vom implica pentru a ține în corzi guvernul!

Senatorul PSD Cristinel Rujan avertizează că va sta cu ochii pe fondurile pentru tranziția justă, adică pe  sumele care vor veni în județ în schimbul renunțării la energia pe cărbune.

Până să vină banii, trebuie, însă, finalizat programul de tranziție justă care, din câte cunoaște Rujan, se află abia într-o fază incipientă  la Bruxelles, urmând să fie finalizat spre finalul anului.

”Ne vom implica pentru a ține în corzi guvernul pentru a nu derapa, fie și în sensul de a renunța total la energia pe cărbune” anunță senatorul Rujan.

În plus, parlamentarul se teme că pot apărea, din diverse interese,  dezechilibre sau discrepanțe privind finanțările europene sau caietele de sarcini.

Cristinel Rujan consideră că actualii guvernanți procedează greșit în ceea ce privește Complexul Energetic Oltenia.

”Toate lucrurile merg încet-încet către a destructura sau distruge CEO. Mai întâi dărâmă casa, apoi construiesc una nouă” observă senatorul social-democrat care pomenește și despre o ieșire a liberalilor de la guvernare.  

Comment here