NovaciStirile Zilei

Au închis Transalpina deși nu este nici zăpadă, nici polei

Transalpina a fost închisă, deși pe cea mai înaltă șosea din țară nu se află nici zăpadă și nici polei.

Drumarii și-au menținut decizia de a nu mai redeschide traficul după ce, duminică, l-au oprit din cauza unei ninsori care a așternut câțiva centimetri de zăpadă pe carosabil. Turiștii care au ajuns în zonă au fost nevoiți ori să se întoarcă din drum, ori să lase mașinile la bariera care nu le mai permite accesul pe munte și să își continue deplasarea pe jos, pentru o plimbare de câțiva kilometri.

Stâna Ștefanu s-a închis și ea până la vară, băcița Mărioara Băbu fiind convinsă că turiștii ar mai fi venit pe munte, dacă Transalpina nu ar fi fost închisă.

Închiderea Transalpinei l-a supărat pe Constantin Pănescu. Șeful Asociației Cabanierilor de la Rânca s-a plâns că proprietarii spațiilor de cazare pierd bani într-un an în care afacerile oricum au mers prost, din cauza pandemiei.

Comment here