Știri Din Județul Vâlcea

Asfalt pe DJ 645, sector Prundeni

În aceste zile, angajații Regiei Autonome Judeţene de Drumuri şi Poduri Vâlcea au turnat asfalt pe un nou tronson (1,5 km) din DJ 645, pe raza comunei Prundeni.

DJ 645 pleacă din Zăvideni (DN 64), traversează comunele Prundeni, Orlești, Scundu și ajunge la Pesceana.

”În prezent, se efectuează lucrări de refacere acostamente, iar anul acesta vom continua cu realizarea de rigole betonate. În ultimii ani, din totalul de 18,45 km, cât măsoară acest drum, s-au asfaltat mai mult de jumătate, urmând să continuăm lucrările, astfel încât să avem și acest drum modernizat în totalitate. Chiar dacă avem o rețea de drumuri județene de peste 1000 de km, intervenim acolo unde drumurile sunt degradate și le reabilităm. De altfel, pentru anul acesta, avem un program de întreținere și reparații drumuri și poduri foarte ambițios. Vom orienta o sumă importantă din bugetul pentru drumuri județene și locale pentru reabilitarea celor județene, pentru că ne dorim ca vâlcenii și cei care tranzitează județul să circule pe drumuri bune” a declarat Constantin Rădulescu, președintele Consiliului Județean Vâlcea.

Comment here