Din JudetStirile Zilei

Artiștii au revenit în Pădurea Colorată. Au plantat puieți de stejar

Artiștii au revenit, la finalul săptămânii trecute, în Pădurea Colorată de la Bumbești-Pițic unde au plantat câteva zeci de puieți de stejar.

”Trebuie să facem gesturile acestea normale, de a planta cel puțin un copac” a declarat Mihai Țopescu.

Artistul a fost însoțit de colegi din cadrul Uniunii Artiștilor Plastici Gorj. Gestul de a reîntineri pădurea a venit după ce și-au dat seama că printre arborii colorați nu mai crește nici măcar iarba. Numărul mare de turiști face ca solul să nu mai fie propice răsăririi unor arbori din semințele care cad pe jos și, astfel, apare riscul împiedicării regenerării pădurii în mod natural. Mihai Țopescu a primit ajutor și de la Direcția Silvică Gorj.

Printre artiștii care au pus mâna pe cazma pentru a planta arbori s-au aflat Vasile Fuiorea, președintele Uniunii Artiștilor Plastici Gorj și Armand Landh, consilier municipal la Târgu-Jiu.

Comment here