Muzicale

Arsenium X Holograf – O zi

Arsenium (ex O-Zone) colaborează pentru prima dată cu Holograf și lansează „O zi”.

Compusă de Arsenium, condimentată de băieții de la Holograf și orchestrată de Gabi Huiban, „O zi” transmite prin muzică și versuri acel sentiment de bucurie în cuplu.

"<<O zi>> am scris-o acum 15 ani, alături de mai multe piese. La aceasta țineam cel mai mult și trăiam o astfel de poveste, însă simțeam că nu era momentul să o lansez atunci. Revenind în România după o perioadă mai lungă de timp pentru că mi-a fost dor de casă, am vrut să-mi continui cariera în țară și să lansez noi single-uri. Prima în minte a fost <<O zi>>. Este un single cu influențe mai rock și m-am gândit că inegalabila voce a lui Dan Bittman m-ar completa pe deplin pe această piesă. Le-am trimis piesa băieților de la Holograf, al căror fan am fost dintotdeauna și m-am bucurat enorm că băieții au acceptat propunerea mea", a spus Arsenium.

Trupa Holograf a adăugat:

"Deși am crezut că venim din direcții muzicale diferite, am descoperit că suntem mult mai apropiați decât am fi bănuit. Am descoperit un artist complex, a cărui energie sperăm să ne fi contaminat și pe noi. Este o colaborare frumoasă căreia îi dorim succesul pe care îl merită".

Comment here