Uncategorized

Apartamente moderne în Târgu-Jiu. Construite să reziste la cutremure puternice

Gorjenii interesați de achiziționarea unui apartament sau a unei garsoniere, construite la standarde ridicate de calitate, pot să își folosească economiile, acum, pentru o astfel de investiție imobiliară.

Ansamblul rezidențial EuroTulip este situat pe strada Izlaz, în apropierea Colegiului Tehnic ”Henry Coandă”, la câteva sute de metri distanță de Bulevardul Ecaterina Teodoroiu. Dezvoltat pe o suprafață de teren de circa 3500 mp, ansamblul rezidențial este format din două corpuri unite între ele, în așa fel încât să formeze litera „H”, structura construcției fiind proiectată pentru a rezista la cele mai puternice cutremure. Mai mult, construcția este certificată energetic, clădirile din cadrul ansamblului rezidențial având regimul de înălțime P+3.

Cele 77 de unități locative sunt compuse din 50 de studiouri, 21 de apartamente și 6 spații de cazare. Fiecare unitate locativă are parcare proprie în interiorul și exteriorul ansamblului rezidențial, proiectul fiind prevăzut cu alei de acces atât pentru autoturisme, cât și pentru pietoni.

Accesul în cadrul Ansamblului rezidențial EuroTulip se face securizat, pe bază de card și telecomandă, întreg perimetrul fiind împrejmuit pentru o securitate sporită. De asemenea, întreg ansamblul este supravegheat video, iar intrările în imobile se face cu ajutorul unui video-interfon.

Spațiile verzi și zona de relaxare nu lipsesc din cadrul ansamblului, lucrările la întregul proiect urmând să fie finalizate în prima jumătate a acestui an. Pe site-ul eurotulip.eu dezvoltatorul imobiliar prezintă în detaliu compartimentarea fiecărei unități locative, precum și imagini din timpul lucrărilor executate aici. Fiecare studio sau apartament este prezentat în detaliu, inclusiv cu prețurile aferente, cei interesați având datele de contact și toate informațiile necesare pe eurotulip.eu.

Armonia între modern, urban și liniștea oferită de un cadru natural se regăsește doar la Ansamblul rezidențial EuroTulip.

Comment here