SportiveStirile ZileiTârgu-Jiu

Antrenorul care a făcut Pandurii VICECAMPIOANĂ: Mi-aș dori să mai stau pe bancă măcar câteva etape!

Marea campioană a Gorjului și a României, Constantina Diță Tomescu, a fost surpriza autorităților, vineri, la tăierea panglicii noului stadion municipal din Târgu-Jiu.

Alături de cunoscuta atletă, s-a aflat cel mai vârstnic suporter al echipei de fotbal Pandurii Târgu-Jiu, Valeriu Andronache, în vârstă de 87 de ani şi unul dintre cei mai talentați juniori ai clubului, Fabian Gheorghescu, în vârstă de 9 ani. Pensionarul, cel mai fidel suporter al Pandurilor, era foarte fericit că a putut trăi ziua inaugurării noului stadion.

Construcția arenei de 12.500 de locuri, de la Târgu-Jiu, a început în 2015 și a fost finanțată de Compania Națională de Investiții. După ce a obținut toate avizele, stadionul a fost omologat în această lună, iar vineri seara a găzduit prima partidă, Pandurii Târgu-Jiu –Universitatea Cluj.

”Este un moment istoric! Sperăm să găsim soluții pentru reactivarea echipei Pandurii în Liga Națională!” a declarat primarul Marcel Romanescu.

Înaintea partidei de campionat, pe noua arenă  s-a disputat un meci demonstrativ în care au evoluat mai mulți foști fotbaliști ai Pandurilor, dar și foști internaționali. Au fost prezenți, printre alții, Emil Săndoi, Adrian Ilie, Silvian Cristescu, Augustin Călin, Damian Militaru, Dennis Șerban, Giani Kiriță.

Cristi Pustai, fostul antrenor al pandurilor, cel care a făcut echipa vicecampioană națională în urmă cu 6 ani, a trăit cu emoție inaugurarea arenei.  

Comment here