Minerit și EnergieStirile ZileiTârgu-Jiu

Andrei Maioreanu: N-am prea avut sprijin, la Ministerul Energiei, din partea lui Anton Anton

Andrei Maioreanu a dat asigurări, la Interviurile Infinit FM, că a făcut tot ce a putut pentru a fi reluate investițiile la hidrocentralele de pe Jiu, dar s-a lovit de lipsa de interes a fostului ministru al Energiei, Anton Anton.

Fostul secretar de stat a declarat că, în prezent, este în lucru un studiu de evaluare adecvată, făcut de o firmă din București. Acesta presupune, printre altele, și un studiu ihtiologic, adică al speciilor de pești din râul Jiu. Ar fi ultimul pas până la reluarea investițiilor.

Justiția a blocat, în 2017, lucrările la amenajarea hidroenergetică din Parcul Național Defileul Jiului, din cauza absenței unui studiu de impact asupra mediului. Amenajarea de pe Jiu presupune construirea unui baraj şi a unei microhidrocentrale la Livezeni şi a 2 centrale hidroelectrice la Dumitra şi Bumbeşti Jiu. Lucrările au început în 2004 şi sunt realizate în proporţie de peste 90%.

Maioreanu a mai spus că, săptămânal, cerea, în calitate de secretar de stat, rapoarte de progres privind hidrocentralele de pe Jiu, numai că nu s-a bucurat de susținerea fostului ministru ALDE al Energiei, Anton Anton.  

Fostul secretar de stat a mai spus că dovada cea mai clară că s-a zbătut pentru reluarea investițiilor de pe Jiu, este faptul că a inclus hidrocentralele în strategia energetică a țării.

buy albuterol online

buy chantix

antabuse

Comment here