LIFE

Andreea Mantea revine cu propriul reality show la Kanal D

După ce a prezentat două sezoane de “Puterea dragostei”, Andreea Mantea a luat decizia de a lăsa frâiele emisiunii în mâinile Cristinei Mihaela, pentru a se întoarce în țară și pentru a avea mai mult timp cu familia. Nu a renunțat la televiziune, ci din 5 octombrie revine pe sticlă, tot la Kanal D, informează Click!.

Din 5 octombrie, Andreea Mantea revine în fața telespectatorilor cu un reality show surprinzător, “Trăiri alături de Andreea Mantea”, prin intermediul căruia cei din fața micilor ecrane pot deveni părtași la emoțiile, întâmplările pe care aceasta le trăiește zi de zi. Fie că se află acasă, alături de membri ai familiei și prieteni, sau este angrenată în diverse situații de viață, activități profesionale sau de relaxare, bruneta va oferi porții de viață fanilor săi. În multe dintre situațiile expuse telespectatorilor se va afla și micuțul David, fiul de 5 ani al vedetei.

“Nu întâmplător acest reality îmi poartă numele, pentru că el va conține, într-o mare măsură, viața mea, așa cum este ea, cu bune și cu rele, cu bucurii, dar și cu poticneli, supărări. Pentru că așa e viață, cu de toate. Îi invit pe telespectatori să trăiască alături de mine întâmplări frumoase, pline de emoție, să cunoască povești de viață ale unor oameni minunați pe care îi voi întâlni în călătoriile mele. Întotdeauna am fost sinceră, foarte deschisă cu cei care mă urmăresc, iar acum, cu toții mă vor putea cunoaște și mai bine, în intimitatea familiei mele, alături de cei pe care îi iubesc enorm. David este cel mai important om din viața mea, centrul universului meu, așa că îl veți vedea alături de mine foarte des, pe parcursul reality show-ului. Abia aștept că, din 5 octombrie, în fiecare luni, de la 23:00, să ne pe Kanal D!”, a spus Andreea Mantea.

buy albuterol online

buy chantix

antabuse

Comment here