LIFE

Andreea Bălan s-a externat după 6 zile de spitalizare. “Am avut mare noroc”

Andreea Bălan și-a alarmat din nou fanii și familia cu problemele ei de sănătate. Marți, solista a ajuns de urgență la spital, unde medicii au constatat un abces abdominal, pe care au reușit să îl dreneze. Andreea Bălan a ajuns cu bine acasă, după 6 zile de spitalizare, și nu s-a dezlipit de fetițe, notează click.ro.

“După șase zile, azi plec acasă. Vă pup și vă mulțumesc din suflet tuturor pentru mesajele de încurajare. M-au ajutat enorm”, a scris Andreea Bălan, duminică seara, pe Instagram.

Zâmbitoare, îmbrăcată cu o bluză albă și având pe cap o beretă roșie, foarte șic, solista a dat semne de de optimism și a arătat că se simte bine după această cumpănă. Acasă nu s-a dezlipit de cele două fetițe, Ella Maya și Carla Maria, au gătit prăjitură cu vișine, au făcut puzzle și au dormit împreună.

„M-am internat luni seara cu dureri abdominale foarte mari. În urma investigațiilor doctorii au descoperit un abces abdominal. Marți ar fi trebuit să mă operez, dar am avut mare noroc și cu puțin timp înaintea operației programate, medicii au reușit drenarea lui. Acum sunt sub tratament și observație. Mulțumesc tuturor pentru mesajele frumoase. În spital nu se permit vizite, dar alături de mine au fost persoanele pe care le iubesc și care sunt prezente în viața mea. Abia aștept să ajung acasă să le strâng în brațe pe Ella și Clara. Vă doresc sănătate tuturor!”, a transmis Andreea pe Instagram.

Comment here