Muzicale

Andreea Bălan – Nu mai doare

Andreea Bălan lansează “Nu mai doare”

Piesa a fost compusă de Ionuț (Papu) Bacula & Vlad Manolache. Cu un concept creat de Roxana Paulică și Vlad Roșca, videoclipul dezvăluie o altă latură a Andreei, una încrezătoare, care s-a ridicat din propria cenușă.

“Întotdeauna mi-am dorit să ies din zona de confort și să încerc să mă autodepășesc, să trec peste orice obstacol, să fac lucruri deosebite și să surprind. «Nu mai doare» reprezintă un alter ego, o parte din mine care se simte mai puternică după experiențele avute și pregătită să meargă mai departe. Mi-a plăcut mult viziunea Roxanei Paulică și a lui Vlad Roșca și modul în care au știut să pună în valoare acea latură. Mi-am propus ca împreună cu ei să conturez o poveste emoțională, pe care să o prezint prin muzică. Piese precum «Inimă de fier» și «Am crezut în basme» reprezintă pașii către vindecare și fericire și cu siguranță vor urma și alte povești”, a spus Andreea Bălan.

În urmă cu câteva luni, Andreea a lansat “Inimă de fier” și “Am crezut în basme”, single-uri ce au la bază experiențele personale ale artistei din ultimul timp.

Comment here