Muzicale

Andreea Bălan – Am crezut în basme

Andreea Bălan lansează “Am crezut în basme”, o piesă ce dezvăluie etapele emoționale prin care artista a trecut în ultimele luni.

“Am crezut în basme” este o poveste sensibilă, ce o arată pe Andreea Bălan într-o serie de ipostaze care prezintă fiecare pas pe care sufletul îl face către vindecare: negarea, furia, speranța, regretul și acceptarea. Piesa este compusă de Ionuț (Popu) Bacula și Vlad Manolache, iar videoclipul este regizat de Vlad Roșca și Roxana Paulica.

 “Întotdeauna am cântat piesele care m-au reprezentat, inspirate din experiențele mele. Această piesă este o poveste pe care am trăit-o și o trăiesc în continuare, dar care în final, mă va face mai puternică. Sunt convinsă că foarte mulți oameni se vor regăsi. De aceea, este foarte important să ne dăm seama că până la urmă, durerea face parte din procesul vindecării. Și, mai ales, din viață!”, declară Andreea Bălan.

 ”Mi-a făcut plăcere să putem recrea în videoclip tabloul lui Picasso, Garçon à la Pipe. Momentul reprezintă înțelegerea mea și faptul că m-am pus și în locul celuilalt și am înțeles viziunea și sentimentele sale. Un cadru destul de dificil a fost acela în care am purtat rochia de mireasă din nou pentru a exprima acea etapă când începi o relație și te implici trup și suflet. Însă, din păcate, sunt momente în care ajungem la final, plini de «urme», iar inima este făcută bucăți. În acele clipe, devii mai puternic”, adaugă artista.

Andreea Bălan este cunoscută pentru show-urile sale inedite, precum “Lecția de dans”, “Bunny Show” și “Fantezia Show”, unde îmbină cu succes muzica și dansul și oferă publicului o experiență vizuală coregrafică cu un maraton de emoții, pasiune și distracție, prezentate în diferite povești conceptuale. De-a lungul timpului, artista a lansat zeci de piese, printre care și “Uită-mă”, single care a adunat aproape 50 de milioane de vizualizări pe YouTube.

Comment here