LIFE

Andra, donație de 20.000 euro pentru Spitalul ”Matei Balș”

Asemenea celebrităților internaționale, câteva vedete autohtone s-au decis să ajute în lupta împotriva pandemiei de coronavirus.

Andra a anunțat că va face o donație de 20.000 euro, sumă ce va ajunge la Institutul Național de Boli Infecțioase ”Prof. Matei Balș” din București, spital pus la grea încercare zilele acestea. Suma, una impresionantă pentru un artist român, ajunge în contul fundației principalului spital românesc din lupta împotriva virusului COVID-19. Donația vine în contextul în care medicii se plâng de lipsurile cu care se confruntă la locul de muncă, în ciuda celor susținute de autorități.

„Siguranța este pe primul loc. Trebuie să fim precauți. Mi se face inima cât un purice de fiecare data când aflu că s-a umflat numărul pacienților. Clar, nu suntem pe deplin pregătiți și mi-e teamă că va fi un efort colosal să putem face față unui număr mare de îmbolnăviri. Vreau să-i felicit pe doctori, pe asistente, întreg personalul spitalelor. Fac eforturi să izoleze și să trateze acest virus înspăimântător. Am văzut câteva postări ale unor cadre medicale care se află în prima linie de luptă cu virusul, m-au emoționat. Sper să treacă acestă perioadă în care trebuie să stăm acasă. Dar așa e mai sănătos. Prin acest act personal încerc să ajut spitalele românești. Inevitabil va fi bine este mesajul meu pentru toți cei bolnavi”, a transmis artista, potrivit Viva.

Comment here