Stirile ZileiTârgu-Jiu

ANCHETĂ PENALĂ. Gigel Capotă, sechestru pe avere

Gigel Capotă, managerul Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu, este vizat de o anchetă penală în care procurorii au pus sechestru asiguratoriu pe averea sa.

Ancheta este una secretă deocamdată, dar informația a devenit publică după ce șeful Spitalului Județean a contestat în instanță măsura sechestrului asiguratoriu. Cererea acestuia a avut termen de judecată, miercuri, la Tribunalul Gorj, dar judecătorii au amânat cu două săptămâni luarea unei decizii.

Ancheta procurorilor gorjeni o vizează și pe soția lui Capotă, care a contestat și ea în instanță măsura sechestrului asigurator.

Gigel Capotă afirmă că nu a fost audiat deocamdată în acest dosar, dar dă asigurări că ancheta nu are legătură cu activitatea sa din fruntea Spitalului Județean. Managerul unității sanitare spune că, din ce știe el, un vecin de-al său de la Crasna ar fi vizat de ancheta procurorilor, iar cercetările ar avea legătură și cu el.

 Capotă spune că nu își face nici un fel de griji în privința acestui proces și afirmă că măsura sechestrului asiguratoriu, instituită de procurori pe averea sa, este una legală, bazată pe procedurile în vigoare.

Comment here