LIFE

Anca Serea, gravidă a șasea oară, șochează: “Ne dorim și al șaptelea copil”

Chiar în Săptămâna Mare, Anca Sînă Serea a împărtăşit cu fanii ei o mare bucurie pentru ea şi familia ei: la 38 de ani este însărcinată în şase luni şi aşteaptă încă o fetiţă pe care ea şi soţul ei au şi hotărât cum o va chema.

La 38 de ani, Anca Sînă Serea i-a uimit pe toţi cu sarcina cu numărul 6.

„O adevărată binecuvântare anunţată în prag de sărbătoare! În familia noastră e aşteptată cu mult drag #baby6, este fetiţă şi se va numi probabil Leeah, frăţiorii ei vor decide! Vă mulţumim tuturor pentru gândurile bune şi pentru că ne sunteţi mereu alături în cele mai importante momente din viaţă. Pupici voioşi şi îmbrăţişări calde de la o mămică emoţionată, recunoscătoare şi foarte fericită! #5copii #6copii #”, a scris Anca Sînă Serea pe pagina ei de Facebook.

Click! s-a întâlnit în urmă cu câteva săptămâni cu fosta ştiristă la un eveniment monden în care era una dintre imaginile unei campanii şi pur şi simplu radia de fericire şi strălucea. Atunci ea îi mulţumea public mamei ei, care o ajută cu copiii, îi este alături şi o sprijină. Au trecut doar câteva zile de atunci şi iată că Anca, la fel de frumoasă şi radioasă, a anunţat că va deveni mămică.

“Este o zi foarte plină şi nu prea am timp, cu toate aceste veşti. Am ales numele deja, am vrut să fie din acelaşi registru, de nume biblice pe care le poartă copiii mei, şi Sarah şi-a dorit foarte mult să o numim după Prinţesa Leia din «Star Wars» şi am făcut un compromis, numind-o Leeah, tot un nume biblic” a spus Anca Serea.

Iar ca o curiozitate, ea şi soţul ei Adi Sînă (42 de ani), nu se vor opri aici, căci îşi mai doresc încă un copil. “Am zis că ne mai dorim al şaptelea copil, dar asta ţine de intimitatea noastră” a mai spus Anca.

Înainte de a fi căsătorită cu solistul şi compozitorul Adi Sînă, Anca a fost căsătorită cu afaceristul Filip Poplingher cu care are doi copii, pe David (18 ani) şi Sarah (12 ani), iar apoi cu Adi Sînă i-a făcut pe Noah (6 ani şi jumătate), Ava (4 ani şi jumătate) şi Moise (2 ani şi jumătate). (click.ro)

Comment here